Pornind de la faptul cã omul nu poate sã-şi consume existenţa în afara unui spaţiu vital şi cã acesta este prin excelenţã un animal politic, ajungem la concluzia cã între cele douã afirmații existã o legãturã organicã. Ȋn accepţiunea clasicã, termenul de geopoliticã, compus din prefixul ‚geo’ de la geografie şi termenul ‚politicã’ este desuet, acesta fiind profund impregnat de determinismul geografic care îi limiteazã anvergura ştiinţificã şi îl condamnã la închisoare pe viaţã în universmul geometric bidimensional de pe scoarţa Pâmântului.

Nu putem însã sã fim foarte critici cu privire la definiţia din certificatul de naştere al geopoliticii, ba chiar mai mult, nu avem nici dreptul. La începutul secolului XX, atunci când geopolitica a fost pentru prima datã formulatã de cãtre politologul suedez Rudolf Kjellen, progresele ştiinţifice care urmau sã aibã loc de-a lungul veacului erau de neconceput pentru mintea omului de la acea vreme, chiar şi pentru oameni de ştiinţã precum Kjellen. Puţini credeau cã omul, ca specie, urma sã cucereascã spaţiul cosmic, imprimând astfel o nouã dimensiune în conştiinţa omenirii. Odatã cu trecerea dincolo de ‚ultima frontierã’, spaţiul, ca întreg, ca un dat de la univers, deprindea un nou înţeles.

Dintr-o datã, in perceptia omului, rãzboiul fãcea cunoştinţã cu a-IV-a dimensiune (dupã uscat, mare și aer). Comunicaţiile se purtau instantaneu la scarã globalã prin intermediul sateliţiilor, iar geopolitica urma sã fie consideratã o pseudo-ştiinţã. Argumentul principal în asediul asupra acestei discipline era de naturã militarã şi se derula sub forma unei intrebari: ‚Ce relevanţã sã mai aibã geopolitica în epoca post-modernã când poţi sã trimiţi rachete la ‚n’ km distanţã?’ Întradevãr, rachetele, în special cele intercontinentale, nu subscriu traseului logistic pe care l-ar parcurge o armatã clasicã din secolul XX, pentru a îndeplini acelaşi obiectiv precum racheta secolului XXI. Însã, chiar şi racheta se subordoneazã legilor fizicii şi se deplaseazã conform unei traiectorii într-un spaţiu definit.

Sã presupunem într-un scurt exercițiu de imaginație cã Republica Popularã Chinezã ar trimite un focos nuclear spre Australia, care ar urma sã distrugã oraşul Melbourne. Într-un scenariu simplist, racheta s-ar deplasa deasupra Mãrii Chinei de Sud, deasupra Indoneziei şi Mãrii Timor dupã care ar detona neîntârziat deasupra Melbourne-ului, cauzând o catastrofã umanitarã soldatã cu sute de mii de victime. Numai cã australienii, conştienţi de pericolul escalãrii tensiunilor dintre Canberra şi Beijing, poartã de ceva vreme discuţii cu Republica Indonezianã cu privire la formarea unei trilaterale între Jakarta, Melbourne şi Washington. Cele douã din urmã ar garanta o piaţã de desfacere pentru produsele textile fabricate în Indonezia pentru urmãtorii 7 ani, în schimbul amplasarii a 5 unitãţi militare, rãspândite pe cele 5 insule majore ale arhipelagului indonezian, care împreunã ar forma un sistem antirachetã pentru protecţia Australiei. În cele din urmã, Indonezia accepta propunerea australienilor și americanilor. Drept urmare, racheta lansatã de China a fost în cele din urmã interceptatã şi doborâtã de sistemul de apãrare antirachetã de pe insula Sulawesi din Indonezia.

Observãm așadar cum spațiul ne influențeazã deciziile în mod direct și indirect, chiar și la nivelul relațiilor internaționale și cã nu putem face abstracţie de factorul spaţial, acesta reprezentând o axiomã a existenţei umane. Chiar dacã într-un viitor, mai mult sau mai puţin îndepãrtat, omul va coloniza spaţiul cosmic, chiar şi acolo vor exista rapoarte de distanţã între aşezãri umane și asteroizi care sã determine securitatea, între locații îndepãrate și resurse vitale care sã determine trasee logistice și de aprovizionare sau între staţii spaţiale aliate și inamice care sã determine doctrine de apãrare și atac, toate acestea urmând sã fie luate în calculul ecuațiilor de influențã și putere.

Ce-i drept, nu este nevoie sã privim foarte mult în viitor pentru a pãtrunde esența geopoliticii; este suficient sã ridicãm ochii și sã sã deschidem urechile la orizont ca sã înțelegem fenomenele din jurul nostru. Dacã geopolitica este desueta, oare temerile italienilor legate de fluxurile necontrolate de imigranți dinspre Africa de Nord pot fi înțelese și de alți europeni, spre exemplu de olandezi sau de români? Pot de asemenea portughezii și/sau spaniolii sã empatizeze cu fricile românilor legate de pericolul rusesc înrãdãcinat în conștiința naționalã a poporului român? Pânã la urmã, toate națiunile adineauri menționate fac parte din proiectul suprastatal al Uniunii Europene, dar așa cum nici o armatã modernã nu poate sã facã abstracție de legile de fier ale logisticii, așa nici un stat național sau supranațional nu poate nega factorul spațial care îi condiționeazã existența. Despre asta însã în episodul urmãtor.