O societate democraticã prosperã se bazeazã pe douã fundamente: dezbatere și implementare. Prima are loc pe orizontalã, în sensul în care fiecare membru al societãții are dreptul la exprimare liberã, un drept garantat prin constituție. A doua survine din însãși procesul de dezbatere, unde ideile urmeazã a fi implementate încã din faza lor embrionarã pe verticalã. Ce înseamnã acest lucru? Orice structurã socialã, fie ea club sportiv sau stat național, are nevoie de un braț executiv care sã punã lucrurile în mișcare. Ce remarcãm în schimb în cultura politicã din ziua de astãzi este cã dezbaterea ajunge la propria sa realitate. Scopul nu mai este sã acționãm, ci sã analizãm, sã discutãm și sã pãlãvrãgim la infinit pe seama unor probleme arhicunoscute de cãtre toți cetãțenii.

În România, conflictul dintre Președinție și Parlament, cunoscut adesea sub denumirea ‚rãzboiul dintre palate’, este una dintre marile surse de ‚pierde varã naționalã’. Multe proiecte au rãmas încremenite pe hârtie întocmai din cauza prevalãrii interesului de partid în dauna celui național și a eternei ciocniri dintre prim-ministru și președinte. România este o republicã semi-prezidențialã, unde puterile sunt împãrțite într-un asemenea mod încât dezbaterea are loc pe verticalã, în sensul cã doar șeful și directorul au dreptate, iar implementarea are loc pe orizontalã, unde fiecare trage în sens opus.

În conștiința politicã a românului, rolului președintelui transcede cu mult atribuțiile de mediator care îi sunt acordate în momentul de fațã. Pentru cetãțeanul de pe plaiurile mioritice, alesul poporului este un om de acțiune și nu un individ care intermediazã între grupuri de interese. În mintea românului, președintele întruchipeazã omul capabil sã punã lucrurile în mișcare, acesta bazându-se pe fiecare strop de putere încredințat de votul popular. Din punct de vedere istoric, românul și-a pus mereu încrederea în domnitor și nu în boierime; primul fiind cel care reprezenta demnitatea și speranța poporului, pe când boierimea era privitã mai degrabã ca un factor de asuprire. Paralela între prezent și trecut, unde boierii de ieri sunt parlamentarii de astãzi, iar președintele este domnitorul, ar trebui sã nascã dezbateri naționale cu privire la forma de guvernãmânt de care România are nevoie.

Este suficient sã aruncãm o privire la comportamentul electoral al românilor din ultimii ani pentru a înțelege argumentul pro republicã prezidențialã. În 2014 spre exemplu, în cadrul alegerilor prezidențiale, nu mai puțin de 60% din cetãțenii cu drept de vot s-au prezentat la urne, pe când în anul 2016 în cadrul alegerilor parlamentare, aproximativ 40% dintre cetãțenii cu drept de vot și-au exprimat dreptul garantat prin Constituție. Diferența este destul de mare, cel puțin din punct de vedere democratic, majoritatea ar trebui sã-și exprime mai clar cuvântul și doleanțele cu privire la viitorului administrativ al României.